UPDATE: Acest articol este o păcăleală de 1 aprilie. Păstrăți-vă mereu zâmbetul pe buze!
Faptul că Hotel Transilvania a pregătit o extindere nu este ceva nou. Planurile pentru această extindere au fost făcute publice doar astăzi.
Proiectul se va desfășura în două etape. În prima fază, se va amenaja o piscină exterioară care va fi accesibilă de pe acoperișul hotelului. Aici se vor amenaja vestiare, o saună umedă, o saună uscată și un salon pentru masaj. Construcția va începe în a doua jumătate a lunii aprilie, iar inaugurarea este planificată pentru 1 iulie. „Prin acest proiect, dorim să oferim turiștilor care vin în oraș cât mai multe variante de petrecere a timpului liber. Este atât în avantajul orașului, cât și a hotelului, să dăm motive oaspeților să își prelungească sejurul în Alba Iulia.” afirmă managerul hotelului. Piscina este unică în România, fiiind realizată integral din sticlă. „Turiștii vor dori să vină la Alba Iulia doar pentru oportunitatea unică de a face baie într-o asemenea piscină” completează conducerea. Piscina va avea o lungime de 13,5 metri și o lățime de 9 metri. Accesul în piscină va fi gratuit pentru clienții hotelului.
A doua etapă de dezvoltare presupune extinderea capacității de cazare a hotelului cu apartamente de tip „penthouse”. Acestea vor avea o suprafață de 120 mp și vor oferi turiștilor dotări de 5 stele. Mai mult, două dintre aceste apartamente vor fi completate cu piscine exterioare de tip „infinity pool”, unde oaspeții se pot relaxa și pot privi panorama orașului. Construcția va începe în luna august și va dura aproximativ 2 ani.
Vom publica pe site evoluția lucrărilor.